In urma cu un an am inceput un curs de design. Ma obisnuisem sa merg ceva mai devreme si sa stau pe o banca sub un copac batran si umbros. In felul acesta puteam sa cunosc colegii noi. Langa mine zi de zi se aseza un tanar cu ochelari cu dioptrii un pic cam mari. Dupa figura nu prea puteam sa apreciez multe despre el si nici primele discutii nu promiteau mai mult. La inceput venea insotit de mama lui cu care am inceput sa stau de vorba indelung. Astfel am aflat ca el se nascuse cu autism. La nastere i s-a sugerat sa-l abandoneze sau cel mai bine sa-l dea la casa copilului pentru ca efectiv duce o leguma acasa. Ea, ca mama, nu sta pe ganduri si-si duce puiul acasa. Au urmat ani lungi de convietuire in trei: mama, bunica si copilul bolnav. Toata energia ei s-a canalizat pentru a intelege diagnosticul si limitele date de boala. Sirguinta ei si mai pe urma ajutorul de specialitate au fost miracol pentru ca colegul meu a avut sansa sa se dezvolte atat de bine incat la varsta potrivita a terminat unul din cele mai bune licee din Cluj, iar acum imi era coleg .

De la inceput m-a pus in tema cu faptul ca eu seaman foarte bine cu bunica lui. No!!-mi-am zis eu. Cam repede am ajuns la rang de bunica. Da m-am impacat cu imginea pe care si-o crease despre mine si in urmatoarele luni am avut sansa datorita acestei asemanari a mea sa-l cunosc bine, bine

Era un tanar cu o minte surprinzator de agila, talentat si foarte comunicativ. Avea si un plus de imaginatie care ii permitea sa mai creeze o lume ireala, cu personaje alese de el, cu intamplari care nu se puteau realiza decat acolo in fantezie, dar capabil oricand sa revina la lumea cotidiana. Modest, niciodata nu se scotea pe el in evidenta ci intotdeauna doar pe dragii lui colegi sau dragii lui prieteni sau dragii lui parinti.

Pe parcursul cursului se mutase cu scaunul langa mine,venea mereu cu informatii si imagini despre lucruri deosebit de interesante,nu insista pe o tema decat atata cat sa te incite, apoi iti prezenta altceva nou. Temele in sine erau decupate din domenii deosebite dar ce te tinea atent era abordarea plina de bun simt si ideile pertinente pe care le arata.Avea el si o expresie speciala cu care ma ataca: Ma gandeam eu...

In final se legase o adevarata prietenie.Ma astepta,se intretinea cu mine in cele mai nastrusnice conversatii posibile,ma numise asistentul lui special de lucru si radeam foarte mult.Sfarsitul de curs mi-a adus o mare revelatie:ma fotografia mereu ,se asigura ca am numarul lui de telefon,si-n final mi-a marturisit ca o sa-i lipsesc intrucat eu seman cu bunica-subliniat-da sunt mai distractiva.

Am inteles dintr-o data ca se atasase de mine si eu am fost de-a lungul cursului echilibrul afectiv care-i era necesar datorita sensibilitatii lui date de nastere.Cel mai dragut moment a fost la final cand mi-a adus biblia,a deschis la revelatia si mi-a citit pasajul cu bestia cu multe capete.Imi spunea ca-l ingrozeste ce momente grele asteapta omenirea si faptul ca toti vom pieri in calamitati de nedescris.Am inceput sa-i spun ca tot acolo ni se promite un cer nou si un pamant nou,ca cei care au pastrat credinta in Dumnezeu pot spera la promisiunea care ni se face pe parcursul intregii biblii ,anume viata vesnica ;I-am spus ca va fi un sfarsit si un nou inceput.Pe masura ce eu vorbeam,vedeam cum fata lui capata din nou zambet,ba chiar incepuse sa se foiasca pe scaun tradand emotie si multa bucurie.M-am bucurat ca am putut sa-i iau acea povara de pe suflet si sa-i redau increderea in viitor.

Era cu adevarat un om fericit.

Gandindu-ma retrospectiv la tot ce-a insemnat a-l,cunoaste imi dau seama ca a fost un dar iubirea lui si mi-a depus cea mai mare marturie despre ceea ce poate sa faca un om atunci cand are iubire.Eu cu siguranta n-am cunoscut o leguma ci un tanar cu multe dorinte ,vise si sperante.