M-am inscris acum doua luni intr-un proiect de constientizare a tinerilor din scoli despre dizabilitati si oameni cu dizabilitati.Acest fapt mi-a atras lumina reflectoarelor de la tv si microfoanele de la radio.Vorbesc de ani de zile cu mass-media si sunt foarte in largul meu dar nu asta era problema mea.Ci pozitia noastra pe care vroiam sa o fac bine primita de catre auditoriu.Asa am inteles ca eu nu vroiam sa dam impresia ca mergem in scoli ca sa facem cheta de la elevi ,sau alte aspecte ce-ar fi putut fi generate cu acest proiect.Am realizat ca de data asta nu era suficient sa vorbesc despre noi cei care credem in astfel de proiecte ci despre atitudinea celor in numele carora vorbim.

                                       Nu aveam pregatit nici un discurs fiindca nu stiam ce voi fi intrebata .Am inceput discursul explicand ca eu sunt o persoana cu pretentii foarte mari de la viata,de la semenii mei si ca n-am de gand sa cobor stacheta nici odata.Le-am spus ca le pretind corectitudine,respect,respectarea muncii bine facuta,ca le pretind sa ma asculte pentru ca fac parte din comunitate,ba mai mult ca sunt activa si nu le permit sa ma dea de-o parte sau sa ma marginalizeze,pentru ca eu tot timpul mai vreau ceva si daca pina acum a fost bine vreau sa fie foarte bine.

                                      Am accentuat ca lista mea e lunga si nu las nici un punct nebifat ca fiind obligatoriu.Am mai spus ca asta face fiecare grup minoritar care este diferit de marea comunitate si ca pretantiile mele nu sunt altfel decat ale altora.Dar:

                                        Mai am o lista!

                                        O lista in care spun ce mi-am propus eu sa dau in schimb comunitatii.Iar eu ii invit sa vina sa ne cunoasca,sunt dispusa sa petrec timp cu ei pentru a vedea care sunt nevoile mele si daca eu nu pot fi e ajutor,le-am spus ca le dam iubire pe masura asteptarilor lor,ca avem si noi geniile noastre care creaza mult pentru ca o comunitate intreaga sa beneficieze de surprize placute si avem placerea sa impartim cu ei modul nostru de a vedea frumosul.

                                       In final ii intreba m daca n-ar vrea sa ne cunoasca cu adevarat inainte de a ne eticheta si ca poate se vor surprinde ca ne dau o sansa la viata.

                                         Feet-back-ul a fost la nivelul asteptrilor.

                                          De aia am incredere in viitorul nostru ,a celor care militam.