Roxana Irimia, o adolescenta din Vulcan, reuseste sa picteze cu toate ca aproape ca nu are maini. Mai mult, tanara a reusit pana acum sa-si verniseze trei expozitii, iar in aceasta vara a promovat si examenul de admitere la un liceu de arte plastice. Cu toate ca destinul i-a fost potrivnic, fata a reusit sa-l invinga aproape-n fiecare zi, ajungand acum sa-si urmeze pasiunea, cu toate ca orice alta persoana aflata-n situatia ei s-ar fi resemnat acasa, intre patru pereti.

            Mana stanga i se termina brusc. De la incheietura de la care ar fi trebuit sa-i plece palma, pleaca doar niste degete mici. Bratul ii este unul normal, doar ca-i lipseste podul palmei, iar degetele-i sunt foarte mici. Degetul mare de la mana stanga-i este cam pe jumatate din cat ar fi trebuit sa-i fie. Mana dreapta i se opreste la cot, iar undeva aproape de locul in care ar fi trebuit sa-i fie tendonul dintre brat si antebrat, trei degetele minuscule, ca de papusa de buzunar, par ca se pot rupe la orice miscare imprudenta. Asa incomplete cum sunt, cele doua maini apuca o pensula, o inmoaie in acuarela si, din numai cateva miscari sigure, astern pe coala de hartie o “natura moarta”, un ceainic albastru ales la intamplare pentru o mica demonstratie de maiestrie artistica. Fata se pierde toata in lumea curata a colii de hartie, iar chipul ei concentrat emana emotia unui artist aflat in plin proces creativ. In astfel de momente Roxana se simte absolut la fel ca si cei doi colegi ai sai, Mihai si Alex, doi baieti normali, aflati la studiu in acelasi atelier. Scena se petrece intr-unul dintre atelierele Liceului de Muzica si Arte Plastice Sigismund Toduta, unde Roxana Irimia a reusit sa-i socheze pe profesori si colegi cu talentul dar mai ales cu vointa ei de a face ceea ce-i place, sa picteze.   

La prima vedere, Roxana (17 ani) pare un copil abatut. In ochii ei se poate citi o unda de tristete dominata de o raza de o licarire aparte. Are privirea omului care sufera, dar nici nu se plange si nici nu se da batut. A avut noroc cand a fost foarte mica. Pe la doi anisori, mama ei a vrut sa-i puna o proteza. Cineva a sfatuit-o insa sa o lase pe micuta sa faca tot ce voia sa faca, asa cum putea, cu o mana aproape intreaga si cu cealalta jumatate de mana. Mama ei, Gabriela (38 de ani), a suferit ani la rand abtinandu-se sa nu o ajute atunci cand voia sa se joace. Metoda i-a prins insa bine. La gradinita si-a dovedit vointa si talentul desenand fara sa depaseasca deloc acele contururi din cartile de desenat, convingandu-i pe parinti si pe invatatori ca nu e nevoie sa o trimita la o scoala pentru copii cu handicap. Prin clasa a V-a si-a uimit profesorul de desen reusind sa realizeze chiar mai bine decat colegii ei de clasa temele date la ora. Un an mai tarziu a incercat o proteza, una dintre cele mai ieftine. Mecanismul n-o lasa insa sa deseneze, asa ca a renuntat la ea. “Ma descurc mai bine fara proteza”, spune fata. A continuat sa-ncerce sa faca absolut totul de una singura, iar acum a ajuns la stadiul in care nu mai are nevoie de ajutorul nimanui: face curat prin camera, se imbraca, scrie, deseneaza, vorbeste la telefonul mobil. “Cand am primit locul in camin, parintii unor colege s-au temut ca fiicele lor vor trebui sa stea tot timpul dupa mine, sa ma ajute. Nu a crezut nimeni ca ma descurc singura. Oamenii de la liceu au fost insa intelegatori si, uitea sa, am ajuns sa stau singura in camera”, spune Roxana, ascunzand dupa un zambet amintirea neplacuta din primele zile petrecute la Deva.

Pentru Simonel Bucur, primul profesor de desen al Roxanei, performantele artistice ale fetei nu mai sunt ceva uimitor. Uimit a fost la prima ora de desen, atunci cand si-a zis in minte c-ar trebui sa o menajeze, dar dupa cateva minute si-a dat seama ca Roxana poate tine pasul cu orice coleg de clasa. In anii de gimnaziu a lucrat suplimentar cu ea. Asa se face ca Roxana are deja la activ doua expozitii de pictura, organizate la Galeria de Arte din Lupeni, plus o expozitie de modele in origami (o tehnica japoneza de modelare a hartiei). “Roxana Irimia este un caz cu totul aparte. Daca stii cand sa o lasi in pace si cand sa impingi de la spate, ai rezultate cu ea. Chiar voi merge la Deva pentru a discuta cu noii ei profesori pentru a le da aceste mici ponturi. Roxana are un viitor in arta, mai ales in arta decorativa. Spun asta cu toate ca sunt considerat un profesor foarte exigent”, declara Simonel Bucur. Impresionat de tenacitatea si dorinta Roxanei de a face ceea ce-i place a fost si directorul Liceului “Sigismund Toduta”, Gheorghe Mihut: “Roxana a venit la admitere mai dezinvolta si mai tenace decat majoritatea candidatilor. A dat probele de aptitudini si a fost admisa total pe merit. Pentru noi a fost o mirare cand am vazut-o, mirare care s-a transformat in bucurie”.

Roxana provine dintr-o familie modesta. Mai are un frate, iar parintii ei castiga, per total, doar 1.100 de lei pe luna. Cazarea si masa la internatul liceului din Deva costa in urma cu 2 ani 320 de lei lunar, acum si mai mult… Roxana a fost la un pas sa nu se poata prezenta la cursuri: “Domnii de pe la Inspectorat nu prea stiau ca este o lege care prevede clar ca elevi precum Roxi a mea beneficiaza de cazare si masa gratuit in internate. Abia dupa o serie de audiente am reusit sa-i convingem ca avem dreptate, insa cei de la Inspectorat nu sunt nici acum lamuriti de unde se obtin si banii pentru a se acoperi cheltuielile in acest caz, pentru ca legea exista, dar nu sunt inca emise normele ei de aplicare. Sper ca problema asta va fi rezolvata favorabil si definitiv cat mai curand. La un moment dat obosisem si eu sa tot umblu prin birourile de la Deva si i-am spus fetei mele ca, n-am incotro, trebuie sa se intoarca acasa, in Valea Jiului. In acel moment Roxi a izbucnit in plans, spunandu-mi ca nu ma lasa sa-i distrug viata. Nu mai vreau sa trecem prin asa ceva”, marturiseste Gabriela Irimia, mama fetei.    

Roxana Irimia nu stie de ce a avut ghinionul sa se nasca fara sa aiba mainile ca si ceilalti copii. Mama ei, Gabriela, spune ca a consultat trei medici, dupa ce a nascut-o pe Roxana, iar fiecare i-au indicat cate o posibila cauza a malformatiilor fetei: “Unul mi-a spus ca am avut problema asta pentru ca atunci cand am fost tanara si nemaritata am facut mai multe excursii prin Republica Moldova. Altul mi-a spus ca am avut o brida pe uter, iar cel de-al treila a fost de parere ca un antibiotic pe care l-am luat gresit in timpul sarcinii poate sa fi provocat necazul. E ciudat, pentru ca eu din a doua luna de sarcina am fost sub supravegherea medicului”, adauga Gabriela Irimia.

Istoria artei plastice aproape ca nu aminteste deloc de artisti care sa se fi nascut cu vreun handicap pe care sa-l surmonteze apoi prin ceea ce au reusit sa creeze. Au fost insa destule cazuri in care mari artisti au trecut prin lungi perioade de suferinta fizica, lucru care nu i-a impiedicat insa sa continue sa lucreze. Stefan Luchian a suferit de scleroza multipla in ultimii 16 ani de viata. Frida Kahlo a pictat o buna bucata de vreme tintuita in gips la pat, in urma unui accident rutier. Mai ales lucrarile dinspre finalul vietii i-au fost inspirate de durerile fizice resimtite in special in zona coloanei vertebrale. “Numarul pictorilor cu handicapuri fizice care nu au reusit sa intre insa pe culoarul principal al istoriei artei este insa destul de mare, iar pe acesti artisti i-am plasa mai mult in categoria curiozitatilor demne de Cartea Recordurilor. Ceea ce face si aceasta fata de la Deva este emotionant din punct de vedere uman. Pe moment nu-mi vine in minte vreun artist mare care sa se fi nascut cu vreun handicap fizic. Exista insa artisti care au suferit fizic pe parcursul vietii si au tras cu ultimele resurse pentru a continua sa creeze, iar handicapurile lor fusesera dobanbdite dupa ce-si creasera deja un nume”, adauga criticul de arta plastica Pavel Susara.